Imi amintesc o frumoasa poezie comunista de pe vremuri...ia priviti...

Poezia se numea:"Comunistului",de Nicolae Labis,dar numai unui comunist nu ii era destinata...
O postez aici ca s-ar putea sa o uit,cu toate ca o tin minte de peste 30 de ani.Iat-o,si mi-ar place sa citesc ceva comentarii pe marginea ei,sunt99% convinsa ca nu a-ti mai citit-o.
Sufletul tau nu-i ascuns,
Larg, ti-l deschizi in afara,
Totusi,deplin i-am patruns
Cea mai intima camara.
Simt cum,distinct,in adanc,
Stropii de cantec se strang.
Acolo vibreaza o struna
Si sufletu-ntreg iti rasuna.
Lumea amorfa castiga
Timbru de limpezi cristale
Cand patima-n sopot ori tunet
Si-o striga-n strunele tale.
E primavara si vant.
Frigul domneste alaturi cu soarele,
Mari araturi s-au intins pe pamant...
Si de-acum incep bla-bla-bla-urile pentru acel comunist...ne-interesant,de-asta nici n-am retinut restul poeziei,pe care de-altfel,am recitat-o intreaga pe o scena,dar oare de ce nu am mai retinut si restul poeziei?...
Va doresc viata poezie sa va fie....
Pe curand,la o alta stare de fapt...

Invata Minulescu...

Ca te iubesc si-o stie lumea toata
E-adevarat.
Dar cat te voi iubi,nici eu n-o stiu,
Nici lumea n-o va stii
Si n-o va sti-o poate niciodata...